vineri, 25 noiembrie 2011

USL

Am aproape 4 ani de cand sunt implicat in viata politica din Mangalia. La alegerile din 2008, eram un tanar entuziast. Pe parcurs, am trecut prin mai multe etape. Am fost pe rand impulsiv, calm, poate chiar revolutionar. Acum, sunt doar un tanar mai putin entuziast. Am invatat ca in politica, expresia "capul plecat, sabia nu-l taie", poate fi sinonima cu "a fi diplomat". Ca nu intotdeauna cand porti o "negociere", obtii si tu ceva.
Colegul meu Lucian Nichita, spune ca a trecut ceva vreme de cand trebuia sa intelegem, ca suntem considerati parteneri de mana a doua de catre PSD. Mai degraba de mana a treia de catre Tusac. PNL Mangalia nu a inteles ca acel termen, de "Gentlemen's agreement", nu are loc in vocabularul lui. Aici imi asum partea mea de vina. Pot intelege nevoia unei constructii politice care are un scop pragmatic. La fel de bine ma pot supune unor reguli. Dar nu pot fi de acord, ca acel set de reguli care este facut pentru doi parteneri, sa fie respectat doar de unul, iar de celalalt sa fie calcat in picioare, doar pentru ca asa vrea el.
"E important ca USL sa functioneze si la Mangalia dar fara ca noi liberalii sa fim nevoiti sa renuntam la demnitate pentru asta. " Asta spune colegul meu Lucian si sunt intru totul de acord.
Din pacate, nu il pot admira pe Tusac. Nu cred ca este abil politic. Cred doar ca a luat caimacul. Cum s-ar spune, "a castigat un concurs de imprejurari". Cred ca isi foloseste aptitudinile de derbedeu pentru a evolua. Pentru a evolua in orice. In orice mai putin in genul de politica in care cred. Acesta este tupeu, nicidecum abilitate politica.
Cred in continuare ca USL este cea mai buna varianta pentru guvernare si vreau sa fac parte din echipa USL, atata timp cat sunt considerat coechipier.

joi, 21 iulie 2011

Concurs de pescuit

Duminică, 24.07.2011, va avea loc un concurs de pescuit organizat de PNL Mangalia. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.
Pentru detalii şi înscriere puteţi contacta următoarele persoane:
Ilie Marius- 0755 151 741
Nichita Lucian- 0751 112 839 sau lucian.nichita@gmail.com

marți, 28 iunie 2011

miercuri, 22 iunie 2011

Pentru un amic de-al meu blogger

Asta cu Antonescu e facută ieri, la sfârşitul consultărilor.
Ia zi-mi deosebirile ..
Îţi zic eu una .. Crin are cămaşă albastră, iar Sarkozy alba.
Zi-le tu pe restu'

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Crăciun Fericit !


Sărbătoarea Crăciunului şi Noul An 2011 să vă aducă linişte în suflet, gânduri bune, multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi !

sâmbătă, 18 decembrie 2010

No comment

Cum scrie şi în fotografie, era şi timpul...


©basarica.wordpress.com

miercuri, 15 decembrie 2010

Cu cine ne batem în 2012 ?

Multă lume crede că în 2012, pe plan local, vom avea un traseu foarte uşor. Părerea mea este că trăiesc într-o realitate subiectivă. Dorm liniştiţi pe sondaje naţionale în care PD-L'ul nu depăşeşte 15%, pe un primar incompetent şi fără nici o şansa de a fi reales. Doar că, realitatea pare departe de aceste aprecieri. Colegul meu Lucian, spunea ieri pe blogul lui, "că în 2010 am semănat seminţe foarte bune, dar în 2012 s-ar putea să nu culegem nimic". Nu numai că sunt de acord cu el, dar şi completez: Dacă nu udăm seminţele cât mai repede, sigur nu vom culege nimic.
Tusac nu va fi nici pe departe candidatul de 4% care a fost cu câteva luni înainte de alegerile din 2008. Tusac dispune de partidul, experienţa electorală şi resursele necesare pentru a accede uşor în turul 2. În pus, în cei 4 ani de guvernare locală, îşi va fi format deja o pătură de votanţi care îl va ajuta mult în 2012. Degeaba puţinii noştrii prieteni se uită la emisiuni interesante pe Discovery, dacă majoritatea oamenilor sparg seminţe la OTV. Trebuie să înţelegem odată acest lucru. Fiecare om are un singur vot. Despre acele "elite", care nu mai vor să audă de Tusac, cu siguranţă vor vota alternativa cea mai viabilă. În Haţeg, PD-L a avut 30%. Aproape cât PNL. Cât PNL reprezentat de Mariana Câmpeanu. Să nu uităm că până în 2012 mai este ceva timp, iar o eventuală redresare a guvernului Boc, cât de mica, coroborată cu memoria şi-aşa scurtă a alegătorului, va propulsa în turul 2, candidatul din oficiu, Iorguş.
Aşa că bătălia crâncenă pentru turu 2, va fi dată între noi şi PSD.
Revenind la o altă postare a colegului meu Lucian, în care afirma că eventualele noastre realizări pe plan local alături de PSD nu sunt cunoscute, şi nu din vina lui Tusac, îmi vine în minte şi mie întrebarea firească: De ce mai stăm?