Am aproape 4 ani de cand sunt implicat in viata politica din Mangalia. La alegerile din 2008, eram un tanar entuziast. Pe parcurs, am trecut prin mai multe etape. Am fost pe rand impulsiv, calm, poate chiar revolutionar. Acum, sunt doar un tanar mai putin entuziast. Am invatat ca in politica, expresia "capul plecat, sabia nu-l taie", poate fi sinonima cu "a fi diplomat". Ca nu intotdeauna cand porti o "negociere", obtii si tu ceva.
Colegul meu Lucian Nichita, spune ca a trecut ceva vreme de cand trebuia sa intelegem, ca suntem considerati parteneri de mana a doua de catre PSD. Mai degraba de mana a treia de catre Tusac. PNL Mangalia nu a inteles ca acel termen, de "Gentlemen's agreement", nu are loc in vocabularul lui. Aici imi asum partea mea de vina. Pot intelege nevoia unei constructii politice care are un scop pragmatic. La fel de bine ma pot supune unor reguli. Dar nu pot fi de acord, ca acel set de reguli care este facut pentru doi parteneri, sa fie respectat doar de unul, iar de celalalt sa fie calcat in picioare, doar pentru ca asa vrea el.
"E important ca USL sa functioneze si la Mangalia dar fara ca noi liberalii sa fim nevoiti sa renuntam la demnitate pentru asta. " Asta spune colegul meu Lucian si sunt intru totul de acord.
Din pacate, nu il pot admira pe Tusac. Nu cred ca este abil politic. Cred doar ca a luat caimacul. Cum s-ar spune, "a castigat un concurs de imprejurari". Cred ca isi foloseste aptitudinile de derbedeu pentru a evolua. Pentru a evolua in orice. In orice mai putin in genul de politica in care cred. Acesta este tupeu, nicidecum abilitate politica.
Cred in continuare ca USL este cea mai buna varianta pentru guvernare si vreau sa fac parte din echipa USL, atata timp cat sunt considerat coechipier.
va place cum suntem tratati? va place pretul la gcal? oooo….unii aveti ajutor de incalzire….frumos, dar stiti ca se taie salarii, se desfiinteaza spitale, se taie ajutoare pentru a se plati aceste facturi unor firme capusa? ati uitat ca era sa se desfiinteze sanatoriul balnear? asteptati ca Bucurestiul , Timisoara, Sibiul… sa va rezolve aceste probleme? unde va este mandria de roman, orgoliu? se pisha pe voi si voi stati si va uitai la tv cum oamenii ies in strada si isi striga durerea, nenorocirea, lipsa de respect a celor de sus, mizeria….Toata Romania fierbe ca nu poate poate suporta badjocura….doar Mangalia e linistita….v-a aburit cu nitica caldura aseara si v-ati potolit…indiferent ca o sa vina caldura cat un salariu! la Bucuresti gcal e 170 ron, la Mangalia 545 si se va face 670, dar nu e nimic, suntem cuminti.
RăspundețiȘtergereEu nu mai pot respira din cauza umilintelor, lipsei de respect si a minciunilor care ne sunt servite mereu…iar daca simti la fel, vino la astazi la 17 in fata primariei sa ne strigam nemultumirile, mizeria morala care a cuprins intregul aparat adminstritativ …..nu mai stati in patura, ridicati-va asa cum face toata tara.
PS NU APARTIN NICI UNUI PARTID POLITIC….politica ma dezgusta